Eminescu si limba sanscrita/Amita Bhose de la Cununi de Stele

Cuvant inainte (Carmen Musat-Coman) Gramatica sanscrita mica a lui Fr. Bopp in traducerea lui Eminescu Eminescu si India. Interviu (fragment) Gramatica limbii sanscrite Cabala limbii sanscrite Eminescu si limba sanscrita Cele cinci ultime Gratie lui Eminescu (fragment) Ultima pasiune a lui Eminescu Eminescu: Ace sudhu ekti tiyasa (Mai am un singur dor) (fragment) Amita Bhose: “Mihai Eminescu e singurul poet european care a facut India nemuritoare in tara sa” (fragment) Fragmente: In Biblioteca Centrala Universitara din Iasi se afla trei caiete ale lui Eminescu (ms. 357 11-30 ), care cuprind traducerea partiala a operei lui Franz Bopp, Kritische Grammatik der Sanskrita-Sprache in kürzerer Fassung (Berlin, 1845), si transcrierea a catorva pagini din Glossarium comparativum linguae sanscritae al aceluiasi autor (Berlin, 1867). Acest manuscris eminescian, usor accesibil, dar mult neglijat de biografii si de exegeþii poetului, aduce in lumina cateva fapte concrete despre pregatirea filologica a poetului roman in limba sanscrita, limba veche a Indiei. 1. Caligrafie – Manuscrisul ne surprinde in primul rand prin frumusetea si perfectiunea scrisului devanagari, un scris extrem de dificil si complicat, mai ales pentru un strain. Sute de cuvinte din glosar sunt copiate fara nici o sovaire si cu foarte putine indreptari. Este clar ca Eminescu le-a scris si nu le-a desenat. In f. 9-11 din primul caiet apar 154 de ligaturi reproduse perfect dupa Bopp, cu numai trei stersaturi. …… 5. Lexic – Cuvintele sanscrite aparute in textul gramaticii sunt traduse dupa variantele lor germane, deci de aici nu se poate constata stapanirea vocabularului sanscrit de catre Eminescu. Traducerile cuvintelor abstracte sunt insa foarte nuantate. Faptele relatate in paginile anterioare releveaza cu cata seriozitate s-a angajat Eminescu in aceasta munca si cat efort a depus la executarea ei. O atare pasiune si preocupare pentru limba sanscrita ne obliga sa ne intrebam ce anume l-a determinat pe Eminescu sa-si indrepte stradaniile in aceasta directie, mai ales ca foarte putini carturari romani din secolul trecut s-au ocupat de limba veche a Indiei. B.P. Hasdeu si Lazar Saineanu au publicat cateva lucrari despre cultura Indiei antice, vorbind, in treacat, si despre sanscrita. Intre contemporanii lui Eminescu, numai V. Burla si C. Georgian s-au angajat in studierea acestei limbi. Spre deosebire de ei, Eminescu nu era obligat la eforturile si la competenta unui specialist, deci interesul sau pentru sanscrita n-a fost legat de nici un motiv profesional. Dupa convingerea noastra, pasiunea lui Eminescu pentru sanscrita a pornit de la interesul sau in filosofia indiana. Ni se pare ca Eminescu a intuit o legatura intre filozofie si stiintele exacte; de aceea s-a documentat in cele doua materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei inceputului lumii. Dintre toate miturile cosmogonice pe care le-a cunoscut, cele din Rgveda (Rv. X. 121 si 129) i-au parut cele mai rationale si le-a integrat in propria-i creaþie, de ex. in Scrisoarea I si Rugaciunea unui dac. Totodata el si-a dat seama de faptul ca pregatirea in filozofia indiana necesita pregatirea in filologia sanscrita, fiindca este imposibil sa intelegi teoriile metafizice indiene fara sa cunosti subtilitatile limbii sanscrite. ………………………. – Credeti, asadar, ca Eminescu a tradus imnul sanscrit (Imnul Creatiunii – nota editorului) din versiunea originala si nu dintr-o alta traducere? – La inceput a solicitat un text german, care se afla intr-un caiet al sau, dar ulterior si-a perfectionat traducerea, confruntand-o cu versiunea originala sanscrita. Dupa parerea mea, Eminescu a fost deci primul traducator roman din limba sanscrita. – Deci stia sanscrita destul de bine. – Fara indoiala. Altfel nu putea sa traduca Gramatica sanscrita a lui Bopp in romaneste. Aceasta traducere neterminata se afla in Biblioteca Centrala Universitara din Iasi. – Ce parere aveti despre ea? – Aceasta traducere inedita inlatura orice indoiala despre cunoasterea limbii sanscrite de catre Eminescu. Cercetand acest manuscris, am ajuns la urmatoarele concluzii: Eminescu ºi-a insusit o caligrafie impecabila a scrisului devanagari, cunostea cele mai subtile nuante ale foneticii si ortografiei sanscrite, a avut notiuni despre principiile gramaticii si a posedat un vocabular de peste 2500 de cuvinte sanscrite, ceea ce nu-i prea amplu fata de vocabularul imens al acestei limbi, dar nici prea putin. Cuvant inainte Cartea de fata reuneste articolele scrise de Amita Bhose avand ca obiect “Eminescu si limba sanscrita”. Am inclus aici articolele sau fragmentele din interviuri referitoare la preocuparile pentru sanscrita ale lui Eminescu, in ordinea aparitiei lor in presa culturala a vremii sau in volum, intre anii 1977 si 1991. Chiar daca unele idei vor fi reluate de-a lungul vremii, ele vor dezvalui noi valente ale cunoasterii limbii sanscrite de catre Eminescu. Iar meritul autoarei este nu numai de a dovedi o “latura foarte importanta a culturii poetului”, dar si de a demonstra ca acesta “a fost primul traducator roman din limba sanscrita”. * In 1976, Ministerul Invatamantului acorda o bursa postdoctorala de doi ani Amitei Bhose, autoare a tezei de doctorat Influenta indiana asupra gandirii lui Eminescu – publicata sub titlul Eminescu si India. Scopul acordarii bursei era participarea, alaturi de alti specialisti, la editarea stiintifica a operei lui Eminescu. Amita Bhose este cooptata, asadar, in Colectivul Eminescu, format sub egida Muzeului Literaturii Romane. In aceasta calitate elaboreaza un studiu despre amprentele filozofiei indiene in proza literara eminesciana, ce va fi inclus in volumul VII al Operelor, editat de editura Academiei in 1977 (studiul a fost publicat anul acesta de editura Cununi de stele, sub titlul Proza literara a lui Eminescu si gandirea indiana). Tot in aceasta calitate stabileste textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, (tradusa de poet dupa un volum apartinand Iuliei Hasdeu) si ramasa in manuscris, insotindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului o face prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine si a semnelor diacritice. Aceasta munca, depusa pe parcursul a trei ani, va fi valorificata in volumul XIV al seriei Operelor, aparut la editura Academiei in 1983. Preocuparile pentru limba sanscrita ale lui Eminescu nu au fost un secret nici pentru apropiatii poetului dar nici pentru criticii operei sale. Totusi, prima persoana care acorda atentie in mod serios manuscriselor Gramaticii sanscrite mici a lui Fr. Bopp este o indianca, Amita Bhose, prima traducatoare a poetului in spatiul asiatic si eminescolog recunoscut. Nu numai ca se ocupa pentru prima oara de aceste manuscrise, dar stabileste si data scrierii lor; dovedeste fapte doar presupuse – ca Eminescu a asistat la cursurile de sanscrita ale lui Weber de la Universitatea din Berlin; constata frumusetea si perfectionarea scrisului devanagari al lui Eminescu, ortografia corecta; aduce dovezi ale cunoasterii nuantelor subtile ale limbii sanscrite, nuante pe care le putea percepe doar un bun cunoscator al acestei limbi. Or, Amita Bhose a fost omul potrivit la locul potrivit, avand asupra noastra “ascendentul de a cunoaste cultura indiana veche si mai noua intr-o masura care nu le e posibila cercetatorilor romani” (George Munteanu). De ce ar fi intreprins Eminescu o asemenea traducere si, mai ales, cu ce scop? Aici Amita Bhose e de acord cu Tudor Vianu: “Din dorinta de a patrunde tainele creatiei, Eminescu a simtit nevoia sa parcurga textele originale indiene”. In alta parte, Amita Bhose declara: “Dupa convingerea noastra, pasiunea lui Eminescu pentru sanscrita a pornit de la interesul sau in filosofia indiana. Ni se pare ca Eminescu a intuit o legatura intre filosofie si stiintele exacte; de aceea s-a documentat in cele doua materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei inceputului lumii. [‘] Totodata el si-a dat seama de faptul ca pregatirea in filozofia indiana necesita pregatirea in filologia sanscrita, fiindca este imposibil sa intelegi teoriile metafizice indiene fara sa cunosti subtilitatile limbii sanscrite.” Traducerea lui Eminescu este prima lucrare in limba romana in aceasta directie dar, in acelasi timp, si ultimul act cultural al lui Eminescu. Cum Amita Bhose constata ca “forta mentala care iradiaza din traducerea lui Bopp este cea a unui om in intregime intact” iata ca autoarei ii revine rolul – fara sa stie – de a pleda pentru Eminescu in propria tara a poetului. Cartea de fata reuneste articolele scrise de Amita Bhose avand ca obiect “Eminescu si limba sanscrita”. Am inclus aici articolele sau fragmentele din interviuri referitoare la preocuparile pentru sanscrita ale lui Eminescu, in ordinea aparitiei lor in presa culturala a vremii sau in volum, intre anii 1977 si 1991. Chiar daca unele idei vor fi reluate de-a lungul vremii, ele vor dezvalui noi valente ale cunoasterii limbii sanscrite de catre Eminescu. Iar meritul autoarei este nu numai de a dovedi o “latura foarte importanta a culturii poetului”, dar si de a demonstra ca acesta “a fost primul traducator roman din limba sanscrita”.
Brand: Cununi de Stele
Categoria: Books / Carte/Biografii si memorii/Teorie si critica literara
Eminescu si limba sanscrita/Amita Bhose
Eminescu si limba sanscrita/Amita Bhose

Eminescu si limba sanscrita/Amita Bhose