1.
Arhitectura-n miscare 
(Poezie/Ana Blandiana)
Cine şi ce ar putea să oprească vreodată Această arhitectură-n mişcare Mereu renăscând şi murind, Această mănăstire ce vine spre mine Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată, Cu bolţi şi cupole de spumă Ca nişte scufe-coroane atârnând, Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale, Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi Şi se scurge-n pământ? Cine-ar putea să încremenească odată Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare, Cine-ar putea să strige v...
|
2.
Ax
(Poezie/Ana Blandiana)
Înălţat între bine şi rău, Ascunzând la un capăt zeul, La celălalt antizeul, Să fie numai o falică răzvrătire A celui de-al doilea Împotriva celui dintâi? Sau este o punte La mijlocul căreia, în echilibru nesigur, Deasupra prăpastiei am fost aşezaţi, Între prima şi ultima clipă a lumii Şi depinde numai de noi să schimbăm ceva, Târându-ne un milimetru într-o parte sau alta, În raportul nebunesc al puterii? Sprijinit puternic la un capăt şi la altul, El este axul Pe care nori învolburaţi de nesiguranţă Şi straturi mereu mai ad&acir...
|
3.
Am obosit
(Poezie/Ana Blandiana)
Am obosit să mă nasc din idee, Am obosit să nu mor - Mi-am ales o frunză, Iată din ea mă voi naşte, După chipul şi asemănarea ei, uşor Seva răcoroasă o să mă pătrunză Şi nervurile îmi vor fi fragede moaşte; De la ea o să învăţ să tremur, să cresc, Şi de durere să mă fac strălucitoare; Apoi să mă desprind de pe ram Ca un cuvânt de pe buze. În felul acela copilăresc În care Se moare La frunze.
|
4.
Aud
(Poezie/Ana Blandiana)
Aud cum păşeşte cineva după mine în lună Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - albăstrele, Un pas greşit - mătrăgună. Aud cum păşeşte cineva după mine în soare Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - turturele, Un pas greşit - cântătoare. Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele, Un pas înţelept - ghilimele, Un pas greşit - poezie.
|
5.
Avram Iancu
(Poezie/Ana Blandiana)
Dormind înaintează cântând din fluier stins Învinsul crai al adormirii noastre, În urma lui cresc codri mari de plâns Şi hohotesc nemuritor dezastre. În urma lui se ară singur de cutremur Pământul nostru pustiit de somn Şi singur, sub al zilei roşu tremur, Se seamănă cu oase vechi de domn. Ar fi destul îndemnul din fluier să-şi suspine Şi-ar încolţi pământul scârbit războinici grei, Dar el e încoifat c-un roi somnos de-albine Şi-armate are-n turme picotitorii miei; Dar struguri dulci se-mbată şi aţipesc în vie, Dar norii-adorm pe ceruri şi unde...
|
6.
Adorm, adormi
(Poezie/Ana Blandiana)
Adorm, adormi, Cum stăm cu ochii-nchişi Părem întinşi alături Doi tineri morţi egali. Auzi ce somnoros foşneşte soarele Prin ierbi uscate, Cerul e moale şi lasă pe degete Un fel de polen. Peste feţele noastre se mută Umbrele cârdurilor de păsări, Mirosul strugurilor ne pătrunde. Adormi, Nu te speria, Pletele noastre vecine Răsfirate în iarbă Au început să prindă rădăcini, În curând frunzele ne vor înveli În auriul omăt. Niciodată n-am semănat mai mult, Aripile ţi s-au afundat în ţărână Şi nu se mai văd.
|
7.
Aman mereu
(Poezie/Ana Blandiana)
Amân mereu să trec precum în moarte-n cuvinte, Dar ca în moarte am certitudinea că voi intra, Dusă cu sila, plângând după ceea ce las, Încercând să mă-ntorc de la fiece vamă-a văzduhului. O, de-aş avea riscanta credinţă a dacilor Nerăbdători să pătrundă în bucurie prin moarte, atunci Străluminată, cu fruntea aproape statuie, M-aş pierde zâmbind pentru fericirea cuvintelor. O, de-aş avea riscanta credinţă a dacilor, Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aş avea absurda credinţă a dacilor, Cei înşe
|
8.
Am crescut?
(Poezie/Ana Blandiana)
Am crescut? Suntem oameni maturi? Câte mii de nuanţe putrezesc o culoare... Dragi şi ridicole, departe sunt zilele Când lumea o-mpărţeam în buni şi răi. Am devenit puternici scăldându-ne-n derută Precum în apa Stixului Ahil, Dar de călcâiul vulnerabil încă Atârnă soarta universului întreg. E totul grav. Şi înţelegem totul. De-acum va trece timpul neschimbat. Ne dă de gol adolescenţi doar lipsa Înţeleptei spaime de moarte.
|
9.
Autopastel
(Poezie/Ana Blandiana)
De mulţumirea lumii cu mâhnire Mi-s ochii mai uscaţi şi paşii mai înceţi, Şi orice gest se-opreşte la pornire, Şi hergheliile îmi mor buimace pe pereţi. Oh, nechezatul lor să nu scâncească În râsul lumii prea copilăros, Să nu lucească prea riscanta-mi sanie Alunecând de viaţă mai în jos. Verzi herghelii născute pe murii mei degeaba, Degeaba peste mine uriaşele ninsori, De mulţumirea lumii cu mâhnire Mă refugiez în urşi îngrozitori. Dar sunt şi urşii mei la fel de laşi Şi mă preling cu zâmbet în prăpăd. C&...
|
10.
Ar trebui
(Poezie/Ana Blandiana)
Ar trebui să ne naştem bătrâni, Să venim înţelepţi, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge. Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând, Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei, Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi, Să fim copii la naşterea fiilor noştri. Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim, Noi am dispărea tot mai mult, devenind t...
|
|
Poezie 
