1.
Batrani si tineri 
(Poezie/Ana Blandiana)
Bătrâni şi tineri, Toţi stângaci, Nu încă unii Iar ceilalţi nu mai, Şi-n sâmburul din care mă desfaci, Un biet adult se înmulţeşte. Vai, Ce jalnic fragmentaţi Şi fără miez, Timpi depărtaţi egal de mine! O, Doamne spune-mi unde să m-aşez Când toate vârstele îmi sunt străine Şi în zadar Copilul care sunt Caută speriat un timp cărunt Sau chiar, Mergând cu visul mai departe, O cât mai luminoasă moarte... Dar nu găseşte disperat decât O nemurire-n care i-e urât.
|
2.
Balada
(Poezie/Ana Blandiana)
N-am altă Ană, Mă zidesc pe mine, Dar cine-mi poate spune că-i destul, Când zidul nu se surpă de la sine, Ci-mpins de-o toană De buldozer somnambul Înaintând de-a valma prin coşmar. Şi iar zidesc Cum aş zidi un val, A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar, O mănăstire pururea lichidă Sortită să se năruie la mal; Şi iar zidesc, O, var Şi cărămidă Şi, fără de prihană, O făptură Ca armătură Visului infam: N-am altă Ană Şi pe mine chiar Din ce în ce mai rar Mă am.
|
3.
Balada vamilor
(Poezie/Ana Blandiana)
Să nu te sperii - mi-ai spus - Zeul de culoarea frunzelor vechi Apare la vama de apus, Are Plisc de pasăre cântătoare, Gemete închise-n auz Şi ochiul deschis ca de mort. E însoţit de căprioare Şi cerbi Înaintând regeşte-n perechi Cununate cu inele veştede de ierbi - El te va duce până la vama de nord. Acolo te-aşteaptă Zeul bătrân - Din orbita lui dreaptă Norii se scurg, Din orbita lui stângă Se face amurg, E chircit şi e spân, Are gura nătângă, Cloceşte ouă de şerpi la subţiori, Pe umeri îi cresc pene de ciori, La coate aripi de peşte, ...
|
4.
Balada
(Poezie/Ana Blandiana)
Stăpână, Stăpâne, Până Şi cine V-a cunoscut Rămâne mut. Dă vorbe din palmă Păsărilor hrană, Nu-şi ţine Pentru sine Nici o rugăciune, Nici o sudalmă, Singur rămâne Şi fără prihană Ca nenăscut. Litere-sâmburi, Crânguri-silabe, Cuvinte-anotimpuri Ochiu-i încape, Dar În zadar - În lacrima lui Numai albinele Ştiu să se-adape, Numai fluturii Pot să se-ngroape.
|
5.
Batrani, sihastrii
(Poezie/Ana Blandiana)
Îmbătrâniţi sihaştrii în păduri, Blana de lup li s-a lipit de trup, Părul le ţese ochii, Le astupă urechile Şi-n bărbile-ncâlcite albinele-şi fac stup. Ei nu-şi aduc aminte de ce-au venit aici Şi nu mai ştiu de mult cuvântul Pe care trebuiau să-l strige lumii. Din când în când, în chip de vultur, Li se trimite semn de voia cerească, Dar bătrânii se joacă împletind în penele păsării flori Şi Dumnezeu mâniat nu înţelege Că ei au uitat să urască.
|
|
Poezie 
