1.
Cantecul nebunului 
(Poezie/Ion Minulescu)
Ei sunt cuminţi... Eu sunt nebun... Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu - Poate că cel cuminte-s Eu - Deşi de câte ori le-o spun, Eu pentru Ei... sunt tot nebun... Eu mă urăsc că nu-s ca Ei... Eu îi iubesc că nu-s ca Mine... Ei beau Şi mint fără ruşine - Şi-n ochii prietenilor mei Trec drept nebun... că nu-s ca Ei... Lor nu le place-amanta Mea... Mie nu-mi place-amanta Lor... Ei văd cu ochii tuturor Femeia... Eu n-o pot vedea Decât cu-ai mei - Amanata Mea... Dar cum din Ei toţi numai Eu Nu sunt ca Ei, Am să mă duc De voia mea la balamuc - Şi fiindcă nu-mi va părea rău, Cumintele voi fi tot Eu!
|
2.
Cu toamna în odaie
(Poezie/Ion Minulescu)
Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam, Mi-a bătut cu degete de ploaie... Şi la fel ca-n fiecare an, M-a rugat s-o las să intre în odaie, Că-mi aduce o cutie cu Capstan Şi ţigări de foi din Rotterdam... Am privit în jurul meu şi-n mine: Soba rece, Pipa rece, Mâna rece, Gura rece, Doamne!... Cum puteam s-o las să plece? Dacă pleacă, cine ştie când mai vine? Dacă-n toamna asta, poate, Toamna-mi bate Pentru cea din urmă oară-n geam? "Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..." Şi femeia cu privirea fumurie A intrat suspectă şi umilă Ca o mincinoasă profeţie De Sibilă... ...
|
3.
Cantec de leagan
(Poezie/Ion Minulescu)
Nani, nani... Dormi în paza nesecatului izvor De priviri Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase, Nani, nani... Ochii mamei au vegheat întreaga noapte, Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase, Şi parfumurile lor, Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor Nani, nani... Dormi în paza Ursitoarelor, Nani, nani... Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte Ce pătrund printre perdele Şi te-ndeamnă: Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina - Lacul, nuferii, castanii, stângeneii şi glicina - toate dorm. Dorm toate-n paza albelor priviri de stele... Dormi şi tu - Prin candel...
|
4.
Celei din urma
(Poezie/Ion Minulescu)
Ochii negri, Părul negru, Şi-mbrăcată-n negru toată, A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate... Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată? Cine a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?... N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă Şi-o aştept?... A trecut... Era-mbrăcată ca miresele lui Crist Când coboară-ngândurate albul treptelor tocite. Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist Demon, smuls din întuneric Şi-aruncat în plină ziuă - Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite, Se dublau ca-ntr-o supremă s&...
|
5.
Cheile
(Poezie/Nichita Stanescu)
Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decât numai dacă mă ridici în braţe. Haide, cât eşti de mare, tu, haide, cât eşti tu de indiferent, răsuceşte-mă şi rupe-mă şi deschide odată uşa aia! Haide, deschide-o odată!
|
6.
Cu bulgari de zapada-n maini
(Poezie/Nichita Stanescu)
Cu bulgări de zăpadă-n mâini azvârl în focul veşnic. O zână, ninsă săptămâni, îmi ţine luna sfeşnic când, aplecat şi încordat, în focul veşnic bulgări reci azvârl, mai alb, mai nepătat decât au fost în veci. Se stinge? Nu se stinge, nu! El arde-n flame lungi şi iată sprânceana mea-i de fum acu şi fruntea încordată. Apă şi foc, gheaţă şi fum, - azvârl şi strig, azvârl şi strig: Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum, şi mă las nins şi nu mi-e frig.
|
7.
Cotropirea frunzelor
(Poezie/Nichita Stanescu)
Smulgem frunzele şi facem pat din osul pomilor paştem iarba şi o toarcem prin burta flămânzilor. Ne uităm în sus, la stele, neştiind că-s mai departe frunzele din pom, acele scuturând în toamnă moarte. Nu-ntre oameni e cuţitul duşmănia, sfântă milă ci-ntre sânge, vai, şi verdea neânvinsa clorofilă.
|
8.
Coagula tristetea deodata...
(Poezie/Nichita Stanescu)
Coagula tristeţea deodată, ca-n valuri, trupul de mărgean, şi trupuri de-necaţi zvârlea din matcă privirea când mi-o prelungeam. S-a dus şi ora de azi. La radio s-a dat ora exactă: "Cling, clang" sau "Ping, pong" Toţi îşi privesc ceasurile numai murdarul de mine ca şi cum nimica nu ar fi, mă gandeam, sau poate chiar strigam: "Hai să ne strângem în braţe, hai, hai să ne strângem în braţe!"
|
9.
Catre Galateea
(Poezie/Nichita Stanescu)
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău ce cutremur au şi ce culoare anume, şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale, şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre şi mă rog de tine, naşte-mă. Ştiu tot ce e mai departe de tine, atât de departe, încât nu mai există aproape - după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea... şi tot ce e dincolo de ele, şi atât de departe, încât nu mai are...
|
10.
Cantec fara raspuns
(Poezie/Nichita Stanescu)
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare? De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?... De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră? De ce te-oi fi iubind, or&#...
|
|
